
Mâncatul emoţional – sunt emoțiile negative cu adevărat responsabile de mâncatul în exces?
iunie 11, 2024
Cum a creat evoluția necesitatea psihoterapiei
octombrie 27, 2024Publicat in Pagina de psihologie
Dependenţa de mâncare – putem vorbi despre potenţial adictiv în cazul unui comportament cu funcţie vitală?
Consumul alimentar se bazează pe un set complex de mecanisme fiziologice, neurobiologice și psihologice. Un număr tot mai mare de cercetări pun în lumină similarități între consumul alimentar excesiv, compulsiv și dependența de o serie de substanțe cu potențial adictiv precum drogurile, alcoolul, tutunul etc.
Dependența de mâncare este caracterizată prin simptome precum pierderea controlului asupra consumului de mâncare, consum repetat în ciuda consecințelor negative și incapacitatea de a reduce consumul în ciuda dorinței de a consuma mai puțină mâncare1. Estimările investigațiilor empirice arată că aproximativ jumătate dintre persoanele diagnosticate cu tulburare de alimentație compulsivă întrunesc criteriile pentru dependența de mâncare2. Un procent cuprins între 15-25% dintre pacienții cu obezitate3, 30-35% dintre pacienții care au suferit o intervenție bariatrică2, precum si un procent de 5%-10% din populaţia non-clinică, de asemenea, întrunesc criteriile pentru acest tip de dependenţă4.
Sintagma “dependență de mâncare” pare paradoxală, întrucât mâncatul reprezintă o condiție necesară pentru supraviețuire și pentru o viață sănătoasă. Cercetarea ştiinţifică a pus în evidență faptul că majoritatea animalelor, inclusiv homo sapiens, sunt predispuse biologic la supraalimentaţie, când sursele de hrană abundă, iar dacă acestea sunt sapide, supraconsumul este însoțit de o dorință intensă, chiar și în absența totală a foamei5. Din punct de vedere evolutiv, disponibilitatea surselor de hrană a reprezentat un factor esențial pentru reproducerea speciei. Până în perioada modernă, sursele de hrană au fost inconstante și impredictibile, găsirea unor cantități generoase de mâncare fiind adesea dificilă, iar surplusul, de cele mai multe ori, improbabil. Prin urmare, un tipar de consum excesiv (hrana era consumată atunci când era disponibilă) a prezentat un avantaj într-un mediu instabil, energia fiind, astfel, stocată în organism sub forma rezervelor de grăsime, ca resursă pentru contexte dificile ulterioare.
Din punct de vedere fiziologic, acumularea de țesut adipos este determinată de un aport energetic care depășește consumul caloric. La jumătatea secolului al XX-lea, echilibrul energetic dintre aportul și consumul caloric a fost inversat. Acest fenomen este tributar apariției produselor alimentare procesate, cu gust bun şi conţinut caloric foarte ridicat, ceea ce a dus la perturbarea mecanismelor homeostatice, menite să asigure echilibrul dintre aportul şi consumul energetic6.
Foamea hedonică este generată de un impuls motivațional de consum pe baza proprietăților recompensatorii ale gustului. Produsele hiperpalatabile activează circuitele neuronale ale recompensei prin eliberarea dopaminei și a opiozilor endogeni. Studiile bazate pe imagistică cerebrală au evidențiat perturbări ale circuitelor dopaminergice implicate în comportamentul de consum alimentar compulsiv similare cu cele observate în dependenţa de droguri. Indiciile culinare, asemenea indiciilor legate de droguri, conduc la o creștere a nivelului de dopamină extracelular, ceea ce antrenează motivația de angajare în comportamente de căutare și consum de mâncare, dar și în diminuarea controlului inhibitor prezent în consumul alimentar compulsiv7.
Dependenţă de mâncat sau dependenţă de mâncare?
Una dintre întrebările care a preocupat comunitatea ştiintifică a fost dacă consumul excesiv de mâncare poate echivala cu o adicţie comportamentală sau, mai degrabă, cu o adicţie de substanţe. Este mâncatul în sine un comportament recompensatoriu cu potenţial adictiv sau există anumite substanţe prezente în alimente, care au capacitatea de a altera funcționarea sistemului dopaminergic al recompensei?
Rezultatele preliminare provenite din studiile animale și cele cu subiecți umani evidențiază un rol central al produselor bogate în zahar si grăsimi în ceea ce privește comportamentul de consum alimentar problematic. În plus, aceste studii au relevat și faptul că este puțin probabil ca produsele echilibrate nutriţional să declanșeze singure un consum de tip compulsiv. Doar anumite produse, care nu sunt în starea lor naturală, cum este cazul produselor procesate prezintă potențialul de activare a sistemului dopaminergic observat și în cazul altor substanțe adictive precum drogurile8.
Substanțele adictive se găsesc rareori într-o stare naturală, având mai degrabă o structura alterată prin procesare, astfel încât potențialul adictiv devine accentuat9. De exemplu, prin procesarea strugurilor este obținut vinul, iar opiumul este derivat prin procesarea macului. Atât vinul, cât și opiumul prezintă un potențial adictiv mult mai însemnat decât produsele de bază din care sunt derivate. Zahărul, în special carbohidrații rafinați și grăsimile nu sunt frecvent întâlnite în mod natural în același produs, însă multe produse cu gust intens și savuros sunt obținute prin procesare și conțin cantități crescute atât de zahăr, cât și de grăsimi. Este pauzibil ca această combinație obținută în mod artificial, prin procesare, să producă o activare mai intensă a sistemului dopaminergic de recomepensă decât produsele neprocesate10. Altfel spus, procesarea excesivă a alimentelor alterează însăși natura produselor de consum alimentar în moduri care le apropie de efectul drogurilor8.
Concentraţia şi viteza de absorbție a substanţelor în fluxul sangvin – factori cheie în mecanismul adicţiei de mancare
Încărcătura glicemică este un indicator al creșterii nivelului de zahăr din sânge după ingerarea de alimente și reflectă nu doar cantitatea de carbohidrați dintr-un produs, ci și viteza de absorbție a substanței în torentul sangvin10. Studiile au pus în evidență faptul că încărcătura glicemică are potențialul de activare a sistemului dopaminergic de recompensă în mod similar cu mecanismul de acțiune a drogurilor, producând și o intensificare a cravingului și a foamei, ceea ce poate facilita hiperfagia11. Un studiu interesant realizat de Schulte și colaboratorii10 a pus în evidenţă faptul că cel mai semnificativ aspect legat de potențialul adictiv al unui produs nu este cantitatea de carbohidrați, ci viteza de absorbție a acestora în sânge, potențată prin procesarea produsului ca metodă de obținere. A două concluzie importantă a studiului a fost legată de rolul grăsimilor din produsele procesate. Conținutul ridicat de grăsimi este un predictor al consumului alimentar problematic, independent de diferențele interindividuale. Indivizii raportează un consum crescut de produse bogate în grăsimi, însă conținutul de grăsimi nu reprezintă un predictor semnificativ pentru un consum de tip adictiv. Grăsimile sunt asociate cu o tendință generală de supraalimentare datorată potențialului acestora de a produce modificări la nivelul circuitelor cerebrale opioide, fiind implicate în procesarea palatabilitătii, în sensul intensificării savorii acestor produse. Cu toate acestea, grăsimile nu prezic în mod direct un potențial adictiv ca în cazul carbohidraților12.
În concluzie, mâncarea poate prezenta potenţial adictiv. Studiile de specialialitate au pus în evidenţă corelații semnificative între conținutul crescut de grăsimi și zahăr din produsele procesate și indicatori comportamentali ai consumului alimentar de tip adictiv, concentrația compoziției și modul de obținere a acestor produse fiind asemănate cu proprietățile farmacokinetice ale drogurilor10. Atât produsele palatabile procesate, cât și substanțele adictive clasice declanșează niveluri crescute de recompensă, cauzează apariția toleranței ca mecanism de compensare biologică, ceea ce determină un consum compulsiv și implică receptivitate crescută la stimulii indiciu din mediu8. Pe lângă acest aspect, este însă important de reţinut faptul că implicate în comportamentul de supraalimentare compulsivă sunt și deficite ce țin de reglarea emoțională, anumite trăsături dispoziţionale asociate cu fațete ale impulsivității, precum şi perturbări ale reactivităţii sistemului neuronal al recompensei.
Bibliografie
1 Gearhardt AN, White MA, Potenza MN. (2011) Binge eating disorder and food addiction. Curr Drug Abuse Rev. 4(3):201-7. doi: 10.2174/1874473711104030201.
2Gearhardt, A.N., White, M.A., Masheb, R.M., Morgan, P.T., Crosby, R.D., & Grilo, C.M. (2012). An examination of the food addiction construct in obese patients with binge eating disorder. International Journal of Eating Disorders, 45, 657–663. http:// dx.doi.org/10.1002/eat.20957.
3Davis, C., Curtis, C., Levitan, R.D., Carter, J.C., Kaplan, A.S., & Kennedy, J.L. (2011).
Evidence that ‘food addiction’ is a valid phenotype of obesity. Appetite, 57, 711–717. http://dx.doi.org/10.1016/j.appet.2011.08.017.
4Gearhardt, A. N., Corbin, W. R., & Brownell, K. D. (2009). Preliminary validation of the Yale Food Addiction Scale. Appetite, 52(2), 430–436. doi:10.1016/j.appet.2008.12.003
5Brown EA (2012). Genetic explorations of recent human metabolic adaptations: hypotheses and evidence. Biol Rev Camb Philos Soc. 87(4):838-55. doi: 10.1111/j.1469-185X.2012.00227.x.
6Swinburn, B. A., Sacks, G., Hall, K. D., McPherson, K., Finegood, D. T., Moodie, M. L., & Gortmaker, S. L. (2011). The global obesity pandemic: shaped by global drivers and local environments. The Lancet, 378(9793), 804–814. doi:10.1016/s0140-6736(11)60813-1
7Volkow ND, Wang GJ, Fowler JS, Telang F (2008a) Overlapping neuronal circuits in addiction and obesity: evidence of systems pathology. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci 363: 3191–3200
8Gearhardt AN, Davis C, Kuschner R, Brownell KD. (2011) The addiction potential of hyperpalatable foods. Curr Drug Abuse Rev. Sep;4(3):140-5. doi: 10.2174/1874473711104030140.
9Henningfield JE, Keenan RM (1993) Nicotine delivery kinetics and abuse liability. J Consult Clin Psychol 61: 743–750
10Schulte, E. M., Avena, N. M., & Gearhardt, A. N. (2015). Which Foods May Be Addictive? The Roles of Processing, Fat Content, and Glycemic Load. PLOS ONE, 10(2), e0117959. doi:10.1371/journal.pone.0117959 10.1371/journal.pone.0117959
11Lennerz BS, Alsop DC, Holsen LM, Stern E, Rojas R, et al. (2013) Effects of dietary glycemic index on brain regions related to reward and craving in men. Am J Clin Nutr 98: 641–647. doi: 10.3945/ajcn.113. 064113
12Avena NM, Rada P, Hoebel BG, (2009). Sugar and fat bingeing have notable differences in addictivelike behavior. J Nutr 139: 623–628. doi: 10.3945/jn.108.097584 PMID: 19176748





